Un scaun. Știu că pare desprins din context. Un scaun … Adică ce legătură are scaunul din imagine cu fotografia de portret?

Ei bine, în toamna anului 2022 am auzit o „povestioară” destul de interesantă  despre rolul unui scaun ce mi-a rămas întipărită în minte.

Fotografiam un eveniment de psihoterapie. Un eveniment restrâns în care erau invitați oamenii din breasla lor și cei curioși de a afla mai multe lucruri despre psihoterapie. Nu mai țin minte exact care era tema de discuție, în fond , rolul meu era să fotografiez evenimentul, dar știu că anul 2022 a reprezentat anul rezilienței, deci temele abordate erau în jurul acestui subiect.

„Povestioara” aș putea spune că a fost mai mult un exercițiu deoarece toți participanții ce stăteau pe scaune au fost rugați să se relaxeze și să conștientizeze prezența lor pe scaun preț de câteva secunde. Eu, cel puțin, nu am atribuit alt rol scaunului în afară de cel de a sta pe el și de a face eventual tromboză venoasă. Mai e de nădejde și când vrei să schimbi un bec, asta e drept.

Adică ce rol mai poate avea acesta?

Ei bine, exercițiul presupunea conștientizarea susținerii pe care acesta o oferă. Patru picioare, un șezut și un spătar ce oferă susținere și aici nu mă refer doar la susținerea fizică pe care o oferă preluând greutatea celui ce stă pe acesta.

Conștientizarea faptului că îți poți relaxa picioarele, iar greutatea de pe umeri îți este preluată de picioarele astea de lemn.

Scaunul din imagine e mai bătrân ca mine cu mulți ani, el fiind fabricat în jurul anului 1970 la Sfântul Gheorghe, județul Covasna. L-am luat de la mama ca „zestre”, ea avându-l de la un unchi ce semăna leit cu Gandalf. Presupun că l-a susținut pe „unchiul Gandal” atât în momentele de fericire, când paharele s-au ciocnit la masă, cât și-n momentele mai grele.

Acum, scaunul de la „unchiul Gandalf” are un nou rol și sunt sigur că-l va susține cu brio.